Vega, cea mai strălucitoare stea a constelației Lira, se află către zenit (deasupra capului) în serile senine de iulie. În sud-vest, Arcturus se îndreaptă către apus, iar Spica aproape că a dispărut sub orizont.
Antares din constelația Scorpius strălucește deasupra orizontului sudic, flancată de Sagittarius către est și Libra înspre vest. Culoarea roșie a acestei stele i-a inspirat pe astronomii antici să îi dea numele de „Rivalul lui Ares (Marte)”, adică „Antares”.
Jos deasupra orizontului de nord strălucesc stelele constelației Cassiopeia. Către est răsare constelația Pegasus, urmată de stelele cerului de toamnă.
Pe marginile hărții de mai sus veți găsi cele patru puncte cardinale: nord, sud, est și vest. Întoarceți harta astfel încât marginea marcată cu direcția înspre care priviți să fie în jos. Acum, stelele care se află deasupra orizontului trasat pe hartă vor fi în fața dvs. iar centrul hărții devine zenitul (punctul situat deasupra capului).
Linia punctată care traversează harta este ecliptica, calea pe care pare să o urmeze Soarele pe cer în decursul unui an. Banda cu margini de culoare bleu, ce traversează unele constelații, este Calea Lactee (un braț al galaxiei noastre).